Posts Tagged ‘IGPR’

MAI cumpara PX4 Storm de la Beretta

De la Moise citire

Istoria veche

Cand Moise a adus tablitele pe care erau inscriptionate legile pistolului automat – de John Moses Browning e vorba si era Anul Domnului 1897 – cititorii interesati au putut descifra patru patente separate.
Primul era legat de o metoda de dezavorare cu gaz, demult uitata, urmat de unul pentru recul scurt si inzavorare cu teava baculanta – concretizat pana la urma in Coltul 1911 din care provin aproape toate pistoalele de mare putere moderne si apoi un patent pentru sistemul inertial, concretizat prin FN Model 1910 din care provin toate pistoalele moderne de mica putere.
Al patrulea era legat de o actionare prin recul scurt si inzavorare prin rotire a tevii, care nu si-a gasit cumparatori imediati printre clientii traditionali ai lui Browning. Ideea nu a dus insa lipsa de admiratori – dupa cum se stie, copierea e cea mai sincera forma de admiratie – primii si cei mai statornici dovedindu-se a fi germanicii.
La ceasul acela, cei mai progresisti dintre germanici in materie de pistoale erau austriecii, care au inaugurat astfel o frumoasa traditie.
Primul pistol admirativ a fost Roth-Steyr M1907, care pe langa teava rotativa avea un sistem de dare a focului cu percutor actionat direct (admirat si el tot de pe tablitele lui Moise) si care a fost adoptat prompt de armata imperiala.

Roth-Steyr M1907 – Sursa: Wikipedia.org
Continuare…