Slovacii au postat la avizier rezultatele competitiei pentru programele MANPADS si MRSAM-M, programe similare cu SHORAD/VSHORAD-ul nostru.
Se stie ca la capitolul MANPADS, participantii au fost Lig Nex1 Chiron, Mesko Piorun, Saab RBS-70 NG si MBDA Mistral 3, castigatorii fiind polonezii cu Piorun.
Pentru MRSAM-M, competitorii au fost MBDA VL MICA, IAI Barak MX, Rafael SPYDER si Diehl IRIS-T SLM, israelienii de la IAI plecand acasa cu contractul in buzunar.
Mai putin stiut e ca slovacii au publicat “pe surse” o parte din detaliile ofertelor si rezultatele evaluarii sint… interesante.
Daca nu scade timpul de livrare a rachetelor sale anti-aeriene, MBDA este amenintata de guvernul francez cu o serie de masuri exceptionale care pot merge pana la impunerea unor prioritati referitoare la livrari, rezerve minime de materii prime sau chiar rechizitionari.
MBDA a recunoscut de altfel problema, jurand pe rosu ca va reduce termenul de livrare pentru sistemele Aster, de la 42 de luni(!!!) inainte de 2022, la 18 luni in 2026.
Cauza ar fi prioritatea acordata de MBDA si subcontractorii sai comenzilor civile in detrimentul celor militare, precum si tendinta de a mentine stocuri mici de materii prime, explicabila contabiliceste dar mai putin optima cand e vorba de necesitatea cresterii productiei.
Cel mai recent ministru al big-biznizului si turizmului a vizitat Diehl Defence. Cu cuvintele lor:
“On September 14, the Romanian Minister of Economy, Entrepreneurship and Tourism Stefan Radu Oprea visited Diehl Defence in Röthenbach. He was accompanied by H.E. Adriana-Loreta Stănescu, Ambassador of Romania, and Emanuel Ioana, General Manager of ROMARM.
Following a presentation of the company and its product portfolio, Diehl Defence’s air defence systems like IRIS-T SLM, #missiles, ammunition and existing as well as future #cooperations with the local industry were the focus of the event.”
Exista in realitate un interes esential de securitate in achizitiile militare romanesti? E greu de spus, daca e sa ne luam dupa modul cum “autoritatea contractanta” arunca in joc sintagma respectiva atunci cand are de justificat vreo cerinta arbitrara din caietele de sarcini. Pare, cel mult, o perdea de fum folosita pentru acoperirea unor matrapazlacuri.
Dar sa presupunem totusi ca exista un interes esential de securitate al Romaniei si e real, onest si cinstit, cum se zice. Atata doar ca nu a fost bagat in seama pana acum. Daca e sa-l definim la modul cel mai restrictiv cu putinta, adica capacitatea Romaniei de a-si produce singura macar munitiile si sistemele de arme cele mai putin complexe dar cu consum mare, observam cum interesul respectiv s-a tot lovit de realitate: Romania nu-si produce singura pulberile deci nu fabrica integral nici munitia de infanterie, nici cea de artilerie sau rachetele nedirijate. Rachetele antitanc ar fi deja un pas prea mult, o limita ce nu a putut fi depasita in ciuda achizitiilor succesive de rachete Spike, pentru care s-ar fi putut pune problema integrarii treptate a unor componente, macar pentru inceput.
Dar atunci a fost “inainte” (de invazia rusa) iar acum este “dupa”. Dupa ce s-a constatat ca in realitate consumul munitiilor e mult mai mare decat in teorie, dupa ce s-au vazut limitele in productia militara a celor mai dezvoltate tari ale lumii, dupa ce s-a observat ca a ramane pe standardele Tratatului de la Varsovia, cand aliatii folosesc un standard diferit, nu e cea mai fericita idee, dupa ce a devenit clar ca logistica aprovizionarii e mai complicata decat parea inainte, dupa…
Acum este deci o era noua, in care vom tine seama de toate acestea si vom proceda in consecinta, da? Deci cum se aplica interesul esential de securitate al Romaniei in afacerea MANPAD(S)?