Anii ’80, toiul Razboiului Rece. Turcia produce blugi si guma Turbo.
La orizont apare insa o oportunitate care nu poate fi ratata. SUA decide sa ajute membrii europeni ai NATO sa fabrice local rachetele portabile Stinger. Guvernul SUA semneaza in 1978 un contract cu fabricantul Stinger, General Dynamics (mai tarziu Hughes Electronics si apoi Raytheon) prin care achizitioneaza drepturile de licenta asupra Stinger si know-how-ul aferent cu scopul de a le transfera mai departe statelor NATO interesate de productia rachetei.
Contractul va deveni efectiv doar atunci cand europenii vor decide sa produca Stinger, ceea ce se intampla in 1983 cand Germania primeste licenta si devine natiunea-lider a unui grup de state cunoscute drept Stinger Project Group, compus din Olanda, Grecia, Belgia, Italia (ultimele doua se vor retrage in final) si atasati ca un breloc, turcii. Europenii vor plati guvernului SUA o suma initiala si o redeventa pentru fiecare racheta produsa, sume ce vor fi transferate producatorului american, Raytheon.